1. Duioasa chemare, din casa de unde te-ai dus,
Cu vocea ei stinsă te strigă pe nume,
O mamă plângând la apus.
O, cum tu, copile, putut-ai să uiți chiar de ea?
Te-ai dus prea departe, în lumea amară,
Departe de măicuța ta.

R: Căci lacrima-i curge, brăzdează obrazul
Ce-odată alintul ți-a dat,
Adu-ți azi aminte de scumpa ta mamă,
Căci multă iubire ți-a dat.

2. Acasă e mama ce plânge cu foc de-al tău dor,
Dar tu azi, copile, departe prin lume,
Nu-ți pasă de al ei fior.
Vei plânge odată, când te vei întoarce târziu,
Găsi-vei pustie cărarea și locul
În care ai fost un copil.

3. Te du dar, copile, căci mama te-așteaptă-n pridvor,
Căci poarta-i deschisă, lumina-i aprinsă,
Nici noaptea ea nu are somn.
Așa este mama, cu vocea ei caldă târziu,
Se roagă, suspină, într-una ea poartă
În suflet pe fiică, pe fiu.